Am primit un ravas de la Carmen. Sa va explic bucuria ce o simt ar fi dificil...Dumnezeu in marea Lui bunatate ma lasa sa gust din satisfactia de a sti ca ceea ce fac este ok...nu e perfect, dar El nu cauta la noi perfectiunea ca stie ca n-o avem. Cauta sa afle daca facem ceva din dragoste pentru El...si apreciaza sinceritatea si intentiile noastre bune. Scrisoarea asta de la Carmen mi-a picat ca si un pahar de apa rece si proaspata unuia care are buzele fripte de febra...Multumesc Carmen pentru timpul si intelepciunea si dragostea pe care o pui cind iti alegi cuvintele sa imi scrii de fiecare data. Dumnezeu iti va rasplatii odata bunatatea si dragostea ta...
Iata scrisoarea...
...............................
Draga mea
Cineva spunea ca nu putem impiedica pasarile sa zboare deasupra capului, dar le putem impiedica sa-si faca cuib in capul nostru....
Am citit pe nerasuflate confesiunea ta” PIINEA CA-N SOMN”. Toti trecem prin astfel de incercari. Tendinta noastra fireasca este sa ne pozitionam imediat pe post de observatori -judecatori, imediat ce ne rotim capul in jurul nostru si observam pe cineva iesit din tipar. In Biblie suntem indemnati sa nu judecam: “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.” (Mat.7:1); “Caci cu ce judecata judecati veti fi judecati; si cu ce masura masurati vi se va masura.” (Mat.7:2); caci “Dumnezeu este Cel ce judeca” (Ps.75:7) Cred ca ti-am mai spus dar repet caci imi place teribil reflectia pe care a facut-o Rihard Wunbrand: “Sa nu judeci pe nimeni ca se vaita de picioare pana nu ai umblat cu bocancii lui”
Mi-am luat cateva zile de concediu sa-mi odihnesc creierul de cifre si stress si sa-l umplu cu altfel de hrana. Nu numai oboseala era cea care ma stanjenea dar doream mult sa imi fac mai mult timp sa meditez la relatia mea cu Domnul, cu familia si sa ma cercetez sa vad ce e nepotrivit in purtarea mea , in viata mea in relatiile mele cu Dumnezeu si cu cei din jur. De ceva timp, din toamna mai exact, Domnul in bunatatea, mila si dragostea Lui “m-a adunat de pe drumuri” m-a asezat iar pe poteca ingusta, mi-a deschis ochii din somnolenta si apatia in care cazusem, mi-a aratat “desagii” pe care i-am adunat in “carca” mea , mi-a adus aminte ce a facut El pentru mine, asa ca am inteles unde am cazut, am inteles ca m-am impovarat cu multe, am adus toate la piciorele Lui cu pocainta si rugaciune, si drumul cu El alaturi si despovarata imi e mult mai usor.
Evident ca in firea mea mandria se zbate, evident ca “binevoitorii” se gasesc la tot pasul, dar bucuria regasirii Domnului m-a readus din nou acolo unde trebuie sa fiu: la picioarele Domnului. El ma ridica si ma poarta pe brate chiar de-i furtuna in viata mea pe acest pamant. Zilele acestea sunt tare binecuvntate si ma bucur de ele. In primele doua zile am avut indemnul sa vizitez o sora pe care o cunosc de cand m-am intors la Domnul in urma cu 15 ani. O vizitez destul de rar, deoarece locuieste in Ploiesti, e casatorita si are sapte copii. E o sora minunata. In casa ei te simti atat de bine incat intradevar simti dragostea Domnului. E o sotie, o mamica si nora deosebita. Desi munceste de dimineata pana seara, nu ai sa o auzi plangandu-se niciodata. Multumeste Domnului pentru binecuvantari si incercari. Isi gaseste timp pentru fiecare copil in parte sa-l mangaie, indrume dar sa-l si mustre. Unul din baietei a avut o problema cu gleznele si a necesitat mai multe interventii chirurgicale s-a dus la spital pana ce copilul a fost bine. Socrul ei cu care stau in casa e necredincios si suparacios, prietena mea ii spala, are grija de el ii da sa manance dupa cum acestuia ii place. Sunt multe de spus despre acest copil minunat al Domnului …In vizita pe care i-am facut-o acum cateva zile am fost insotita de fiul meu cel mic de aproape 15 ani. La venirea acasa de cum a intrat pe usa i-a spus sotului meu urmatoarele: “Tata a fost atat de frumos. Am fost asa de bine primiti si tratati . Daca ne-am fi dus la cea mai bogata familie si nu am fi fost asa de bine tratati si nu ne-am fi simtit atat de bine” Cred ca aceste cuvinte sincere reflecta cel mai bine ce marturie deosebita sunt acesti prieteni ai mei.
Imi amintesc ca in discutie cu sora mea am vorbit si depre aceasta ispita a judecatii. Eu mi-am amintit ca in calatoria mea cu trenul spre Ploiesti in compartimentul in care am stat au fost la inceput doua tinere. Iainte de plecarea trenului a venit o familie cu un baietel. Una din tinere s-a intins pe doua locuri cu haina sub cap si a stat cu ochi inchisi. In timp ce eu am intrat in discutie cu familia despre copii, imi tot umbla un gand prin minte: oare tanara nu aude copilul care probabil sculat prea devreme ar fi dorit si el sa mai atipeasca? Am reusit cu greu sa alung gandul si am reusit doar gandindu-ma ca nu e treaba mea sa judec. Inainte cu doua statii de Ploiesti, familia cu copilul a coborat si tanara care mergea si ea la Ploiesti s-a trezit si era tare dornica sa intre in vorba. Asa ca am aflat ca locuieste in Ploiesti si ca in fiecare zi face naveta la Bucuresti, ca lucreaza numai de noapte la o brutarie si uneori cade franta de oboseala. Wow! Ce viata grea! Eu lucrez doar o saptamna pe luna de noapte si atunci sunt daramata cu somnul, si nu fac naveta in alt oras…Intradevar nu e bine sa judecam pe nimeni. Daca ne amintim aceasta porunca vom fi scutiti sa gresim.
Oridecate ori merg in vizita la acesti prieteni e tonifiant pentru mine si increderea pe care o au ei ca familie in Domnul. Ei cand s-au casatorit nu aveau nimic material, iar copiii, au inceput sa apara an de an cate unul, intr-un an au aparut doi deodata chiar, iar ceea ce aveau era doar increderea lor in promisiunea ca Dumnezeu le va purta de grija si asa a fost este si cu siguranta ca va fi. Domnul le-a dat copii frumosi si sanatosi, ei i-a dat intelepciune cum sa-i creasca asa multi deodata, lui i-a dat servici si multe binecuvantari materiale si toti impreuna duc o viata sub protectia si calauzirea lui Dumnezeu.
Alte doua zile din acest concediu am chemat-o pe mama la mine si am incercat sa ii ofer multa atentie sa o fac sa se simta bine la mine si cred ca am reusit cu ajutorul Domnului. Mama a dus o viata destul de grea si agitata si uneori e suspicioasa si nervoasa si are mare multa nevoie de atentie. Orice cuvant trebuie cu atentie spus intrucat sa nu fie o pricina de poticnire.
Am incercat in aceste zile sa le ofer si alor mei mai multa atentie si i-am rasfatat cu ceva preparate mai deosebite si m-am bucurat de bucuria lor.
Citesc cu multa placere ce scri tu si ca de obicei multe din framantarile din epistole tale ma fac sa reflectez si eu la problematicile cu care te confrunti si tu.
Ma opresc aici pentru seara asta si iti doresc ca Domnul sa te pastreze in bratele Sale cand esti obosita, sa-ti calauzeasca pasii cand trebuie sa pasesti, sa te mangaie cand esti intristata, si sa-ti reaminteasca dragostea Sa cand cazi in deznadejde
Cu dragoste in Domnul Isus
Carmen
No comments:
Post a Comment