18 November 2010

ENOH- CONCURS NOV- 2010 ( 6)

Vazuse lumina zilei pe varf de munte, prin tatal sau vantul si mama ii era stanca. Era un pom obisnuit. Obisnuit cu ploaia, obisnuit cu seceta, obisnuit cu furtuna, obisnuit cu gerul, obisnuit cu singuratatea, obisnuit cu neobisnuitul. Crescuse alaturi de piatra si firul ierbii, iar pe alocuri se vedeau si spinii.

Tinutul acelal era sarac, mereu flamand si insetat. Pomul era la locul lui, singur, dar mangaiat de soarelui, care se arata dupa trecerea norilor. Dincolo se intindea vesnicia albastra, de unde roua picura pe vesmantul sau, in timpul priveghiurilor a noptilor lungi, in astepatarea ivirii zorilor si a luceafarului stralucitor de dimineata. Stia ca era de vita nobila si-isi pastrase coroana, astfel incat nimeni nu-l invinse. Ajunsese la o varsta oarecare si in ciuda faptului ca era aplecat, statea totusi pe saua muntelui, intre rasarit si apus, in trecatoarea sa slujba, indicand pasul dinspre miazanoapte spre miazazi.

In jurul sau plutea o liniste sihastra, care se spargea din cand in cand la strigatul ascutit al unei pasari diperata pentru cuibul piilor ei, cand acesta era in pericol, sau cuprins de frigurile foamei. In rest tacere. Insa tacerea era graitoare in istoria locului acela si putini stiau a o intelege.Trecuse prin multe si multe trecuse pe langa el. Ramase totusi pe baricade, ca o priveliste ciudata ...

Un vant taios, venit de undeva din spate il facu ca trunchiul sau verde sa se mai aplece inainte. Scruta zarea ca o santinela pusa la datorie in uniforma ei, in bataia amintirilor ce adia tot mai des in ultima vreme.

Cu mii de ani in urma, specia aceasta rara de pomi alesi isi tragea obarsia dintr-o tara scaldata de patru rauri. Acolo intr-o gradina minunata a fost sadit cel mai bun soi de pe pamant. Dar intr-o zi, Cel ce-i sadise i-a gasit uscati si i-a scos afara. Samanta lor a fost vanduta unui stapan rau. Ajunsa intr-o tara departata, samanta aceasta s-a inmultit peste masura de mult formand douasprezece feluri de soiuri. Cel ce-i sadise de la inceput a vrut sa rascumpere aceasta samanta, fiindca trecuse multa vreme. Printr-un mare pom de soi bun, ales, s-a facut auzita adierea Celui ce-i sadise de la inceput. Dar pepiniera s-a uscat, deoarece intrase un vant uscator dinspre pustia tarii unde se inmultise foarte mult, care impiedica polenizarea. Astfel doar doi pomi batrini au putut fi salvati si puietii mai tineri. Acestia au fost samanati intr-o alta tara prielnica. Dupa ceva vreme, Cel ce-i semanase a doua oara a venit sa plateasca rascumpararea samantei. Intre timp plantatia se marise mult. Devenise deasa si necuratata si foarte intunecata. Cel ce o rascumpara s-a apucat de a o curatii. Pe cand o curata s-a lovit de niste lemne uscate. Pe urma a ajuns in jurul unor pomi batrani fara rod bun, la umbra careia niste tauri din Basan pasteau. Pe unii i-au alungat scotandui afara, iar altii sau napaustit asupra Lui si i-ai strapuns mainile si picioarele, aducandul in tarana pamantului. Dar rascumparatorul s-a ridicat si a plecat in tara Lui, spunand ca se va intoarce sa-si stranga rodurile.

De atunci incoace noua generatie de pomi altoiti, din Cel mai nobil soi creste si se inmulteste pe munte. Mireasma de acolo razbate pana la capatul pamantului, atunci cand crivatul sufla peste pomat.

Cu trunchiul plin de suc, plin de viata si mai aplecat spre vesnicie, pomul nostru verde de cand se stie era in bataia vantului. Dar de la o vreme un vant pustiitor l-a incovoiat de tot. Adesea era insotit de furtuna. In fata acestuia, pomii slabi au dat inapoi si nu au mai crescut. Nori de prof aducea cu el. Apoi arsita, dupa ea focul, care se-aprindea repede asa incat n-a mai lasat aproape nimic in picioare. Nimic sanatos. Multi pomi care altatdata erau roditori, au ajuns, dezradacinati, trantiti sau schingiuiti. Rari se vad cei ce n-au pe ei semnele pustiirii. Pe intreg muntele se vede uraciunea pustiiri. Din cei putini ramas-au mai putini si din ce n-a fast iata c-a venit. Ii veni greu sa se uite inapoi. Nu mai zarea bucuria de altadata... Doar pietrele pustiului se inmultesc, isi zise in sine meditand.... Ce-a fost verde odata; acum este uscat, pasunile au pierit si daca gasesti cumva apa aceea e tulburata." Parca erau niste oameni care ridica toporul intr-o padure deasa. In curand au sfaramat toate podoabele sapate cu lovituri de securi si ciocane si focul s-a aprins de atata uscaciune mistuind si pe unii si pe altii."

Pe multi uscaciunea ii facuse gaunosi si sub scoarta lor se ascund acarienii. Ba unii in scorburile lor adapostesc jivinele. Altii mai semeti au cuiburi de pasari in coroana lor si rodul lor e compromis. Tot muntele sufera transformari iar pustiirea si goliciunea i se vad de departe. Parca ar fi fost pus in ciur. Copacii padurilor cu crengi putine se veselesc in adieri usoare, fara sa priceapa ca nenorocirea se apropie si de ei.

Ar fi dorit o racorire si iata arsita. Norii nu picurau ploaie si rareori a avut parte de ea. Mai ales in ultima perioada de seceta.

Dar si furtuna era aspra. Cand vantul de miazanoapte batea cu putere adesea aducea frigul si inghetul. Apoi se lasa ceata incat nu se mai vedeau unul pe celalalt. Pe cati pomi i-a scos din radacini, iar pe altii i-a rupt in doua. Ba inca undeva batuse cu putere 10 zile in continuu. Atunci multi pomi au fost aruncati la animalele salbatice si altora li s-au dat foc, sa lumineze cetatea care sta pe cele sapte coline. Numeroase cantari de jale au fost transmise prin soaptele frunzelor din generatie in generatie.

Dar printre generatia pomilor maturi datorita acestui parjol adesea se aude un murmur, datorita lastarilor tineri, care nu mai cresc la umbra lor. De alta parte, acolo unde pomii sunt tare inghesuiti nu razbate lumina, fiindca cei mari o acopera cu coroana lor. Acestia in surdina adie cantecul tacerii. Din pricina aceasta multi se usuca. Cate unul, cei drept mai rar, dar care face posibil ca prin troznetul sau sa vibreze cei din jur cu fosnetul: "oare tacand faceti voi dreptate? Garbov , pomul verde de pe culmea muntelui se pleca mai tare, iar roua intristarii ii inunda haina.

Firul ierbii care nu demult isi scuturase floarea, stand pe un petec de pamant si nisip, care nici el nu stia de unde a venit, inconjurat de pietre si bolovani, il chema sa se aplece spre el, pe vecinul sau pom verde. Dorinta micului fir de iarba era sa cunoasca diferenta dintre el si pom. Pomul, cumsecade, se apleca cu tot respectul spre fir de iarba. Cauta cele mai alese cuvinte spre intelesul cel mai simplu si rosti:

Tu cu mine stam pe stanca.
Eu un pom, tu fir de iarba.
Insa radacina mea-i adanca
ce coboara pan la apa !

Chiar arsita sau furtuna
de-ar veni nu ma-n fior !
Stanca ' mi tine radacina !
Ce coboara la izvor.

Asta-i taina ce ma tine
verde, aplecat de vant.
Diferenta dintre mine si tine?
Eu in Stanca, tu-n pamant !
...............................................
Dragii mei!, lectura aceasta mie ' mi spune ca sunt eu. Unul dintre necuvantatoare, ce-mi arata chipul meu. Daca stai adanc si bine sa gandesti la fel ca mine, intrebarea ce-ti voi pune pentru bunul tau renume cand viata aici sfarsesti : esti pom verde sau ce esti?
Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti !

1 comment:

nelu said...

Imi exprim votul pentru aceasta lucrare ca cea mai potrivita, fiind exact asa cum ati cerut, adica: mult miz, multa intelepciune, invataura si cea mai reala forma de exprimare pentru a intelege lectura in mod spiritual.
Sunt si alte lucrari bune, dar aceasta este cea mai buna. Imi exprim votul pentru Enoh.